Ce mi-am propus să fac cu blogul ăsta? Să scriu despre ce îmi place sau ce mă frământă şi să împart cu ceilalţi gândurile mele. Cine ştie? Poate la un moment descoperim că avem şi ceva în comun. Dacă v-aţi întrebat de ce am scris „ăsta” şi nu „acesta”, ei bine, pentru că sunt moldoveancă şi sunt mândră de asta. Aşa vorbesc cu oamenii pe care îi întâlnesc faţă în faţă, deci mi se pare normal să comunic la fel şi cu voi. Şi-aşa nu ne vedem la ochişori, ce-ar mai fi s-o fac şi pe-a ziarista şi să scriu de parcă aş pregăti un buletin de ştiri sau mai ştiu eu ce chestie oficială. N-am de gând să vă povestesc prea multe despre mine de la bun început. N-o fac nici în viaţa reală, deci n-o s-o fac nici aici. Prefer să iasă la iveală puţin câte puţin ceea ce trebuie descoperit. O să vă daţi voi seama mai târziu şi pe parcurs cine sunt, ce îmi place şi aşa mai departe.
Deocamdată o să vă povestesc despre un film pe care l-am văzut astăzi. Îmi plac filmele franţuzesti (de fapt cinematografia europeană, în general, e de multe ori mai bună decât cea de peste ocean), aşa că în ultima vreme am tot încercat să caut creaţii din ţara lui Chabal (iniţial voiam să zic din Hexagon, da’ aşa-i că v-am impresionat mai tare cu anti-clişeul ăsta?). Nu îmi aduc aminte de unde am auzit de Tais-toi (deşi l-am piratat de pe net, ştiu, realitatea e dură, acuma vreo două săptămâni), cert e că astăzi stăteam singură cu laptop-ul în braţe şi mă prăpădeam de râs. N-am mai râs de mult aşa de tare singură (ultima dată când am făcut afirmaţia asta mi s-a sugerat elegant o vizită la psihiatru). Adevărul e în felul următor: cine se pricepe mai bine decât francezii să facă o panaramă de film dintr-un action flick? Zici că e film de acţiune cu împuşcături, aruncături şi căzături, curse nebuneşti de maşini, adrenalină, suspans, nenorociţi care mai renunţă la sângele de prisos, poliţişti cu o lobotomie la activ şi care, prin urmare, nu ştiu ce-i aia frica şi mai completaţi voi restul.
Dar Tais-toi! nu e chiar aşa. Întâi facem cunoştinţă cu Quentin. Cică încearcă să jefuiască o casă de schimb valutar. Se vede de la o poştă că Domnu’ n-a făcut risipă de materie cenuşie cu el, pentru că cei doi angaţi ai casei de schimb valutar îl conving să jefuiască o bancă de peste stradă (vă las să descoperiţi singuri motivul), aşa că nimic nu îi împiedică să sune la Poliţie. Amicul nostru e pus rând pe rând în diverse celule, dar mereu trebuie să fie mutat pentru că e insuportabil pentru tovarăşii de suferinţă. Nici măcar medicul de la secţia de Psihiatrie nu vrea să-l accepte în grija lui, iar replica pe care i-o dă psihiatrul reponsabilului închisorii e probabil prima dintre glumele tari din film (Le psychiatre : « C’est un asile de fous, pas de cons. Il faudrait CONstruire des asiles de cons, mais … vous imaginez un peu la taille des bâtiments. » – puteţi să vedeţi scena şi în trailer.)
Intră în scenă şi Ruby care e un pic şifonat cu nişte mafioţi. Bineînţeles că trebuie să fie şi o crimă, o urmărire de maşini pe stradă, Ruby apare ca din senin şi fură nişte bani (mulţi bani, vreo douăj’ de milioane de euro), dar apare şi Poliţia, iar cursa lui Ruby se termină în celulă.
Prostănacul şi mafiotul fac cunoştinţă la închisoare şi, pentru că n-a avut toată viaţa nici un prieten, iar ceilalţi deţinuţi l-au respins, Quentin se simte legat de Ruby, pentru că el îl ascultă măcar (de fapt se preface că nu vede şi nu aude nimic doar pentru a fi dus la secţia de Psihiatrie de unde plănuieşte să evadeze).
Evadarea celor doi are loc, dar nu aşa cum o plănuise Ruby. De fapt nimic nu prea iese aşa cum plănuieşte Ruby, pentru că Quentin se ţine scai de el şi nu vrea să-şi părăsească unicul prieten. Adevărul e că Ruby îl crede mai mult o pacoste, dar Quentin reuşeşte să îl ajute şi se dovedeşti a fi, nu o singură dată, chiar inteligent în prostia lui. Pe parcursul filmului, Ruby îl sfătuieşte de mai multe ori pe Quentin să-şi ţină gura, de unde şi titlul.
N-o să povestesc mai mult, am dat deja prea mult detalii, vă las pe voi să descoperiţi restul. Să ştiţi că mai sunt multe faze savuroase, deci vă puteţi uita liniştiţi şi după ce aţi citit blogul.
Life with a capital L 