În ultima vreme mă întreb foarte des pentru ce merită trăită viaţa. Nu e nimic deosebit, sunt aceleaşi întrebări pe care şi le-au pus atâţia alţii înainte mea şi pe care şi le vor pune şi cei care vin după mine. Ceea ce e unic, e răspunsul la aceste întrebări pentru că el mi se potriveşte doar mie. Pe ce drum să apuc, ca să mă asigur că profit de toate posibilităţile şi frumuseţile vieţii ? Încotro să-mi îndrept mai curând atenţia ? Are vreun sens să visezi poveşti de dragoste sau e mai chibzuit să îţi croieşti singur drumul către un statut social recunoscut de ceilalţi ?
Bineînţeles fiecare caută răspunsuri pe unde apucă. Şi în general, nu găseşti nicăieri reţeta completă, în schimb ţi se oferă pe ici, pe colo, frânturi de răspuns în care te regăseşti şi pe care le incluzi în persoana ta. În căutarea mea, sunt sigură că am mai „furat” şi de la alţii. Însă din discuţiile pe care am încercat să le port pe tema aceasta am observat mai multe lucruri.
În primul rând, nu pot să nu constat superficialitatea discuţiilor care au loc în general între oameni. Se vorbeşte despre absolut orice, mai puţin despre ceea ce conteaza cu adevărat. La întrebarea „ce mai faci?”, în loc să povestim despre ceea ce ne mai frământă în ultima vreme, ce nu ne lasă să adormim seara, ce ne încreţeşte fruntea, înşirăm o serie de banalităţi care oricum nu interesează pe nimeni: pe unde mai lucrăm, ce ne-am mai cumpărat, prin ce vacanţe am mai fost etc. Eu am să vă spun că mi-am pus un piercing în ureche în ultimele două luni. Dar oare asta contează? Ceea ce e important e ce m-a determinat să-mi împodobesc trupul cu un asemenea accesoriu, cum mă face pe mine să mă simt această schimbare, ce am simţit atunci şi aşa mai departe, nicidecum cercelul în sine. Şi aici am dat doar un exemplu pentru a ilustra frica oamenilor de a vorba despre lucrurile cu adevărat importante despre ei.
S-ar putea totuşi să nu te confrunţi cu o nepăsare totală sau să te izbeşti de refuzul categoric al interlocutorului de a se deschide şi de a povesti despre idealurile personale. Şi atunci descoperi că majoritatea celor din jurul tău sunt mânaţi numai de egoism şi de dorinţa de a-şi satisface nişte plăceri personale şi superficiale. Personal sunt surprinsă de cât de mulţi oameni îşi irosesc viaţa sau se pierd în întâmplări total nesemnificative. Mă surprinde cât de mulţi îşi apără cu încrâncenare egoismul în numele unei libertăţi prost înţelese. Apărătorii acestei libertăţi sunt cel mai adesea cei care şi-ar dori să nu existe nici un fel de responsabilitate a lor faţă de cei din jur, inclusiv familie, prieteni, parteneri, cei pentru care orice fel de relaţie mai apropiată pare o povară pentru că stă în calea implinirii dorinţelor lor, cei care nu pun niciodată nici un fel de sentiment în relaţiile lor pentru că o legătură sufletească ar însemna renunţarea la aşa-zisa libertate.
La fel de uimită sunt şi de cei care caută numai plăcerile pur trupeşti, acelea care, o dată lipsite de orice fundament emoţional, devin total lipsite de sens şi degradante. Motivaţii se oferă şi în acest caz şi nu puţine. E mult mai comod să cauţi „experienţe” la nesfârşit, să te laşi mânat de hormoni şi să te hotărăşti de îndată ce plictiseala te îndeamnă la asta. La o adică cine nu vrea să stea prea mult pe gânduri sau să privească în adâncul propriei persoane, poate opta exclusiv pentru cunoaşterea sinelui prin intermediul celuilalt (ce metaforă frumoasă pentru „azi mă culc cu unu/a, mâine cu altu’/a’ şi nu-s cu nimeni, dar cu toată lumea”).
Din fericire există şi acei oameni frumoşi de la care chiar ai ce învăţa. Sunt acei oameni care încă îşi mai folosesc creierul şi nu evită să-şi ofere şi inima cui o merită. Sunt acei oameni luminoşi care reuşesc să-ţi reaşeze zâmbetul de unde l-au alungat alţii, care nu se tem să vorbească deschis despre trăirile lor, care emană în jurul lor o senzaţie inexplicabilă de linişte. Şi e plăcut să vorbeşti cu ei pentru că au cunoscut viaţa cu bune şi cu rele, dar au fost capabili şi destul de lucizi încât să analizeze ce li s-a întâmplat şi să ia ce e mai frumos din toate. Ei sunt cei care merită păstraţi şi căutaţi!
Life with a capital L 